-je t’aime, negreso!
(asculta eminem)
- JE T’AIME!! – ti-am spus…
si ea, cu glas supus, raspunde:
- unde?
- pe podea, sa dea ninsoarea peste noi!
ninsoarea mea, cu fluturi negri si cercei
de inchis noptile in ei.

-je t’aime, ce-ti pasa?
eu sunt un biet apas
urmas al muntelui trufas
pe care ti-ai facut tu casa
albastra. si fiindca je t’aime
raman al tau.

-ramai al meu?
si ce-ti sunt eu?
- tu mi-esti Stapana,
mana dreapta, si treapta catre prea inalt, si-un alt chip langa cel ce-l am, si “ham” pe langa “miau” al meu, si zmeu sa poarte umbra mea cea rea si chiar ea insasi, de mi te prinzi langa inel, de deget, sa asculti de el, si multi sa te intrebe “cui dai tu porunca”?
- nimanui … Maestre, te-ai intors!
- je t’aime (ti-am spus si, astfel smuls de prin icoanele rupestre, m-ai auzit intr-un sfarsit, O, cosmos, O, tinctura de Elvis Presley cu argint)

si-atunci podeaua s-a schimbat
intr-un palat
pe un covor
zburator.

- je t’aime, metresa mea negresa
si ea raspunde – unde?
si se arata iar, strengar,
cu trupul ca o prada.