Si chiar si asa, din punct de vedere uman nici nu incape discutie. Un om caruia i se ofera posibilitatea de a salva umanitatea cu pretul propriului sacrificiu si refuza, da dovada de o ignobilitate si o lasitate ingrozitoare, dupa standardele noastre morale (cu toate ca, totusi, consideram ca este nobil si moral din partea noastra sa-i lasam intru totul alegerea). Acest impearativ moral nu decurge din doctrina crestina, pentru ca o precede.

Autoritatea religioasa si in particular sacrificiul Mantuitorului nu aduce nimic in plus in discutia acestui postulat, anume: “pretul salvarii unui om anume este egal cu cel mai mic pret ce trebuie platit pentru a salva oricare dintre oamenii ce au nevoie sa fie salvati”. Si asta din doua motive. Unu – pentru ca postulatul se refera la oameni, este o maxima etica pe care oamenii trebuie sa o respecte. Dumnezeu nu poate fi conditionat de o etica similara. Si doi – pentru ca, in relatia cu Dumnezeu, “pretul” e o notiune complet irelevanta, in ce priveste salvarea. Puterea Lui de a ne salva este nemarginita.

In ce priveste exercitiul tau – singura problema care m-ar face sa nu fiu impacat e ca intr-un anumit curs de evenimente pe care eu l-as fi putut influenta si nimeni altul, ar fi fost posibil sa-i fi salvat pe ambii oameni. Daca reusesc sa idealizez situatia in asa fel incat sa mi se puna o simpla alegere, legat la ochi, te asigur ca voi fi perfect impacat cu mine insumi.

ps … pentru exemplele “hollyudeniene” am glumit! Remarca mea era menita doar sa te faca sa-ti aduci aminte de prietenii tai :p (cu drag)!

Si e de asemenea important sa asezi evenimentele in ordinea lor normala: faptul ca Ryan ar putea candva sa realizeze ceva important nu poate sa afecteze faptul ca il salvez azi (ci doar, cu o anumita probabilitate – invers).

Sigur, se poate argumenta ceva mult mai simplu: sunt doctor si am doi pacienti in stare grava, pe care pot incerca sa-i salvez (dar timpul ma obliga sa aleg doar unul) – in speta un batran si un tanar. Pentru mine, pretul salvarii oricaruia este acelasi, si atunci imi permit sa introduc in ecuatie si oamenii pe care (potential) i-ar putea ajuta cel pe care il salvez, deoarece alegerea mea este ireversibila si se rasfrange asupra cursului ulterior al vietii lui.

Sa presupunem ca avem o lume de doctori care au la dispozitie mereu astfel de alegeri si scopul lor e sa salveze cat mai multi dintre ei. De fiecare data il vor alege pe cel pe care il considera un doctor mai bun, pentru ca acela, supravietuind, va salva la randul lui mai multi semeni.

O viata pentru alta viata poate parea echitabil (fara detalii contextuale). Ar putea sa fie supraestimat, si atunci mai bine nu iti dadeai viata pentru copilul tau care a ajuns sa fie o pramatie a societatii sau si mai rau, un asupritor. La fel cum ar putea sa fie cel mai bun pe care l-ai putea face la momentul respectiv – si atunci este genul de decizie care va fi apreciata ani de-a randul.

Something like: “This Ryan better be worth it. He’d better go home and cure some disease or invent a longer-lasting lightbulb or something”.

=:)

Daca insa e vorba de un context perfect obiectiv, regula se aplica (nu, regula trebuie sa se aplice).

Si merita discutat daca a-ti da viata pentru un om e un pret mare. De fapt nu e – sacrifici un om pentru a salva un altul. Poate reusesti sa salvezi mai multi facand acest sacrificiu. In sensul logicii expuse, pretul nu e comparativ la ce inseamna pentru tine, ci la cati oameni salvezi daca iti dai viata pentru ei, fata de cati ai putea salva daca nu ai face acest gest. (Da, stiu, tipic ingineresc sa faci ecuatii diferentiale cu n nedeterminari din aspectul vietii si mortii. proprii.)