16
Noi
07

Mailat. Raskolnikov. Valjean

Nicolae Romulus Mailat
El e al nostru. Nu e nici mai rau nici mai bun decat ai lor.
Are in privire o melancolie a omului care, vag, intrevede acel ceva mai bun pe care l-ar fi putut face in viata.
In Romania vedea foarte bine limitele. Ar fi putut avea un castel cu turnulete in comuna Balcescu, un Mercedes si multi copii care sa se chiraie prin curte, printre covoarele indiene scoase la uscat si orataniile care zburatacesc ostracizate de cei trei maidanezi. Dar toate astea mai tarziu, mult mai tarziu. Poate niciodata. De altfel, acea imagine care l-a bantuit pana la cei 24 de ani ai sai, acel ideal care l-a facut sa se aventureze departe, ca orice nomad, sa-si indeplineasca traseul initiatic ce-i va aduce avere si faima, povesti pe care sa le spuna nepotilor – ei bine acea imagine incetase de ceva vreme sa-l mai traga pe Mailat inspre telul lui. Si asta pentru ca Mailat descoperise probabil aleea Domenico d’Anunzio din Roma, cu cei doi maslini de la intrarea dinspre autostrada E2, cu gradinile pline de flori, arbusti si lastare de vita de vie. Mailat se imbracase intr-o buna zi de martie cu cele mai bune haine si se plimbase vrajit pe aleea d’Anunzio, privind cu aceeasi melancolie in ochi, poate chiar cu o usoara tristete – nu pentru ca el nu va trai niciodata acolo, ci pentru ca idealul lui palea in fata lucrurilor care i se perindau, reale, in fata ochilor.
Mailat se intorsese, dupa apus, in tabara nomazilor veseli, fara nici o grija, unde se aprinsesera deja focurile si se dezbatea galagios o paruiala ce se desfasurase mai devreme, intre Rada si Florica, pentru un petic de cort rosu. Altadata, Mailat ar fi participat cu indarjire, de partea Floricai, insa de data asta el s-a ascuns in cortul lui si nu a scos nici un sunet pana in zori. Nu a dormit, nu – Mailat s-a gandit: ce i-a dat Dumnezeu si ce nu i-a dat; ce stie el si ce nu stie; s-a gandit Mailat ca sunt lucruri de care e prea tarziu sa se apuce si lucruri care sunt prea marunte pentru a-l putea ajuta.
Si in cele din urma, Mailat a iesit din cort, a pasit sovaielnic printre trupurile nomazilor adormiti, focurile mocnind, fumegand cenusiu, si cei trei caini legati care se intindeau sa-l miroasa.
S-a dus la furat, ca in fiecare zi, dar nu s-a mai intors in tabara. A furat cu un sentiment de vinovatie, pe jumatate motivata, cu sentimentul lui Valjean, care furase ca sa traiasca. A furat astfel timp de opt luni, mai ager si mai lacom ca oricand – si in acest timp a trecut doar odata prin tabara. A luat-o de mana pe Floricica lui, a dus-o cu un tren de marfa la Rimini si a facut dragoste cu ea pe plaja plina de pietre de pe faleza di Marzo, la sfarsitul lui August. Apoi s-a intors singur la Roma. Florica a ramas sa cerseasca pe plaja, completand rolul de mama bolnava intr-un grup de 4 orfani si o bunica grasa.
La inceputul lui Noiembrie, Mailat s-a intors in tabara. Avea in palarie un document de la Banca di Roma care-l facea sa se uite cu un zambet ciudat la ceilalti. Intr-o seara, s-a dus cu moldoveanul Lotru sa bea la o carciuma. Lotru nu stia ca numele lui inseamna „talhar”. Le spunea la toti ca bea de obida – ca i-a zis ma-sa dupa raul care trecea la o aruncatura de bat de bordeiul in care au trait pana a fugit sa se duca la furat in Iasi. Lotru era cel mai rau dintre toti, la betie. De aceea nu-i dadeau sa bea in tabara, doar cand mergeau la carciuma – si atunci mergeu mai multi cu el, ca nu cumva sa faca rautati si sa-i linseze pe urma localnicii.
Lotru a baut pana a adormit pe scaun, iar Mailat l-a luat in spate si l-a tarat pana la rascrucea Tor di Quinto. L-a lasat jos, incet, sa nu-l trezeasca si a aprins o tigare. Dupa cinci minute, o masina a incetinit la doua strazi mai departe, a stins luminile si a mers asa inca douazeci de metri. Din ea s-a dat jos o femeie cu ochelari fumurii si cu un sal gros pe cap, s-a apropiat repede de Mailat, a scos din geanta un plic si i l-a dat in schimbul unei pungi de plastic opace, cu emblema unei bande de cartier desenata rudimentar pe ea.
Cand femeia a ajuns la masina, Lotru s-a trezit si s-a tarat in mijlocul drumului. Femeia s-a urcat, a deschis plicul, a aprins lanterna si a prizat cu lacomie o doza din praful albicios. Apoi a stins lanterna si a accelerat, starnind stropi din balta de pe marginea soselei. L-a lovit pe Lotru in viteza, tarandu-l zece metri, pana cand a incercat sa bage viteza a treia, a gresit, a ambalat, masina a intrat in frana de motor si a derapat, lasand in urma trupul tiganului.
Motorul s-a oprit, iesit din viteza, iar masina s-a scurs inca cativa metri. Mailat s-a repezit la portiera, a deschis-o si a a strans in maini maneca din material fin, scump, a femeii inca groggy de la efectele imediate ale drogului. A inceput sa se tanguie ca un copil cersetor: „per favore … ospedale…„. Ca in somn, femeia a intors cheia in contact, a pornit inca cativa metri, aruncandu-l in praf pe Mailat, apoi a oprit iar motorul.
Cand atingi praful drumului cu fata, simtind rece si dur pe pielea obrajilor, multe dintre valori si idealuri se rastoarna. Intins pe asfaltul raspantiei, Mailat a vazut un plic cu bani care i-ar aduce lui fericirea si o drogata criminala fara nici un pret pentru lume, la fel ca si tovarasul lui sfartecat, zacand in sant, la umbra unui salcam. S-a ridicat calm, impacat cu clipa ce urmeaza, s-a apropiat de masina, care avea inca portiera deschisa, a apucat-o pe femeie de par, a izbit-o o singura data de coltul portierei si a lasat-o in drum, constatand ca este inca in viata. In noaptea asta e decizia lui Mailat daca ea traieste sau moare, iar el a decis ca o lasa in purgatoriu.

* *
* * *

Povestea aceasta este fictiva. Am tot respectul pentru victima, familia ei si circumstantele probabil onorabile in care si-a trait viata, iar o crima este o fapta odioasa indiferent de motivatia sa – este vrednica de pedeapsa.
Dar daca, prin absurd, la limita imposibilului, aceasta ar fi povestea reala – va asteptati cumva ca presa italiana sa titreze : „roman sarman ravasit de durere ucide intr-o clipa de inconstienta femeie drogata criminala” ? O, nu, titlurile ar fi fost aceleasi.
Eu ma astept ca natiunea din care fac parte sa fie solidara cu mine, nu ca om cinstit sau talhar, ci ca cetatean al sau. Ma astept sa nu se lepede de mine cu rusine si scarba. Ma astept la asta nu din etica sau loialitate, ci in conformitate cu contractul social in baza caruia ii platesc impozite. In ultimul rand, ma astept sa primesc sprijin, nu dispret, de la compatriotii mei.

Ce ma intereseaza pe mine Mailat? L-am cunoscut?
Ei bine, am cunoscut unul in scoala primara: m-a batut sa-mi ia mancarea. M-am batut cat am putut de rau cu el, dar atunci a fost mai mare si mai tare – insa nu s-a mai luat de mine, pentru ca faceam prea mult scandal pentru prea putina mancare. Intr-o zi insa l-am vazut cum il tara pe ta-su de la carciuma beat mort. L-a dus acasa si la poarta ii astepta maica-sa, si aia cui, cu gura mare cat China. A doua zi i-am dat lui mancarea – pentru ca eu mancam din belsug dimineata iar seara ma astepta mama cu doua feluri calde. Din ziua aia am fost colegi de banca si prieteni si a invatat cu mine pentru admitere, pentru ca eu faceam meditatii de care nu aveam realmente nevoie, iar el nu avea bani nici de caiete. A intrat la Lazar si a murit la 17 ani injunghiat la doua strazi de casa mea. A aparut la PRO TV – moment de glorie postuma.


1 Response to “Mailat. Raskolnikov. Valjean”


  1. 1 adelix
    Noiembrie 16, 2007 la 9:15 pm

    Frumoasa poveste.

    Raskolnikov e preferatul meu.Am fost indragostita de personaj. :X


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Arhiva

Cele mai cautate


%d blogeri au apreciat asta: