19
Noi
08

Studiul a doua salbaticiuni

In padurea tropicala, la o distanta destul de mare una de alta, se nasc doua animale salbatice, aceeasi specie – fiecare in mijlocul unei haite din soiul lor comun. Ambele sunt grupuri de pradatori, hranindu-se din vanatoare, dar ocazional pot fi la randul lor vanati.

Cu toate ca sunt asemanatoare din aceasta perspectiva, comportamentul celor doua haite este complet diferit. Fie ca urmare a instinctelor, fie prin regimul strict de educatie pe care il impune haita asupra puilor – acestia isi dezvolta doua moduri total opuse de a trata celelalte vietuitoare.

In primul caz, ei se deprind sa puna in mod automat o distanta cat mai mare intre ei si restul lumii, iar atunci cand o alta salbaticiune se apropie, acest lucru e tratat in mod neconditionat ca o amenintare. Daca fiinta respectiva este in mod rezonabil si evident inferioara, atunci animalul nostru o va ataca. Altfel se va retrage. Uneori se intampla ca un membru al acestei haite sa se afle in mijlocul vanatorii, sa-si pandeasca prada, sa se pregateasca de atac – si totusi sa se retraga deodata speriat daca aceasta din urma se apropie (intentionat sau uneori chiar intamplator) de el.

Cea de-a doua haita isi deprinde puii sa se apropie cat se poate de mult de celelalte vietuitoare, mizand pe agilitatea lor pentru a scapa de eventuali inamici mai puternici si – mult mai mult – pe faptul ca adesea sunt mai valorosi ca aliati decat ca masa de pranz. Spre deosebire de membrii primei haite, aceste salbaticiuni constientizeaza pericolul atunci cand vietuitoarele din jur se departeaza de ele. In algoritmul lor de supravietuire, logica este urmatoarea: „Leul este langa mine. Daca leul ma ataca, sunt suficient de agil incat sa scap. Daca leul fuge, el nu fuge de mine, ci de un pericol pe care eu probabil nu l-am sesizat, deci e bine sa intru in alerta. Iepurele este langa mine. El se uita la mine si isi zice acelasi lucru pe care il zic eu despre leu. Daca el fuge fara ca eu sa-l atac, inseamna ca de asemenea a sesizat un pericol pe care eu il ignor.”

Intr-o buna zi se intalnesc cele doua salbaticiuni. Pentru ambele, logica lor esentiala este inaplicabila. Una se retrage, cealalta se apropie. Exista o multime de posibile relatii potentiale, care sa justifice interesul uneia fata de cealalta: adversitate, concurenta, conlucrare sau chiar imperechere. Spectrul este suficient de larg incat, judecand doar dupa logica proprie, este imposibil de acoperit. Mai important, actiunile dictate de logica proprie au exact efect invers asupra celeilalte salbaticiuni. Fiind totusi dotate cu inteligenta, cele doua animale inteleg acest aspect, fara totusi a putea face presupuneri asupra motivelor din spatele lui. „Actiunile celuilalt pot insemna ca el este fie prieten (nu, pentru ca logica spune sa fiu in garda, in asteptarea unui pericol iminent), fie dusman (nu, deoarece nu este ostil), fie intr-o relatie alta decat acestea doua, care nu e acoperita de informatiile pe care le am.”

Trebuie sa precizez in acest moment ca am toata admiratia pentru cele doua salbaticiuni, din perspectiva acestei judecati, stiind ca eu insumi, ca om, nu ma pot lauda ca am aplicat-o in toate situatiile in care am fost pus. Dar la urma urmei e foarte probabil ca ceea ce noi numim gandire preconceputa sa ne fie in mare masura specifica.

Cele doua salbaticiuni se opresc la un moment dat, in urma concluziei respective. Primul lucru pe care doresc sa il afle e daca actiunile lor sunt interconectate. Conform logicii celei de-a doua haite, „daca un animal se departeaza de mine, inseamna ca a sesizat un pericol exterior mie”. Daca eu ma opresc si celalalt se opreste imediat, inseamna ca eu sunt „pericolul”. Odata ajuns la aceasta concluzie, pot elimina propriul meu semnal de alarma. Daca eu sunt „pericolul” pentru celalalt, inseamna ca nu exista un alt pericol exterior si ma pot relaxa. Membrul celeilalte haite va judeca de asemenea: „celalalt fie judeca la fel ca mine, fie nu. Daca judeca la fel ca mine, faptul ca eu ma retrag inseamna ca nu sunt un pericol pentru el. Daca ma opresc iar el e ostil, eu voi deveni un pericol pentru el si asta ma avantajeaza. Daca nu e ostil, nu am oricum motive sa ma retrag. Pe de alta parte, daca el nu judeca la fel ca mine, inseamna ca eu interpretez gresit dorinta lui de a se apropia, deci riscul din perspectiva mea scade.”

Si astfel, spre uimirea si satisfactia utopicului nostru observator, cele doua salbaticiuni se apropie, in ciuda programarii primite din haita – si, relationand una cu cealalta, isi rezerva posibilitatea de a interactiona de-a lungul existentei lor viitoare dupa simturile si ratiunea lor, intr-o oarecare forma de libertate (sau de eliberare) fata de ratiunea comuna, cristalizata, a haitei.


0 Responses to “Studiul a doua salbaticiuni”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Arhiva

Cele mai cautate


%d blogeri au apreciat asta: