08
Sep
10

Liberul arbitru

Am avut ocazia de curand sa discut, intr-un context mai degraba prozelit, despre ideea de liber arbitru. Ca in oricare cerc cu adanci convingeri (in paranteza fie spus, mi se pare ca orice comunitate cu adanci convingeri sfarseste prin a deveni un cerc), am avut la un moment dat sentimentul ca ma … err … invart😀. De aceea am decis sa mut subiectul intr-un mediu in care sa nu mai sufere, bietul, de claustrofobie – in speta aici.

As vrea sa formulez mai intai cateva ipoteze de lucru (pe care, desigur, le puteti pune in disuctie dupa bunul plac al domniilor voastre, atata vreme cat va faceti intelesi).

Prima ipoteza se refera la elementul aleator ireductibil. O scurta explicatie pentru non-fizicieni: sa presupunem ca amesteci un pachet de carti de joc si ne apucam sa jucam macao. Pentru noi, cartile sunt amestecate suficient de bine incat e imposibil sa ghicim ce o sa tragem din pachet si ce o sa traga adversarii. De altfel, prin conventie, nici nu incercam. Daca insa am incerca si am fi inzestrati cu suficienta dexteritate perceptiva, am putea deduce cu oricata precizie ordinea cartilor, stiind ordinea lor initiala si observand miscarile celui care le amesteca. Cu alte cuvinte, acest element aleator este reductibil la elemente ne-aleatoare. Functia RAND() din Excel returneaza rezultatul unei functii matematice care ia ca argument milisecunda din secunda respectiva la care s-a executat. Cam ca la zisul literelor in gand, la Fazan. Deci, daca stii functia matematica folosita de Excel si milisecunda in care vei executa RAND(), poti sti cu oricata precizie rezultatul ei – facand-o si pe ea reductibila. Nu este clar daca exista in Univers elemente aleatoare ireductibile, dar cu siguranta exista elemente aleatoare ireductibile pentru orice observator posibil. E putin paradoxal, e adevarat, dupa cum a fost de parere (printre altii) si Erwin Schrodinger (probabil vehement contestat de pisica domniei sale). Rationamentul decurge in mare masura din principiul incertitudinii, formulat de Werner Heisenberg, conform caruia anumite perechi de proprietati fizice ale unei particule (de exemplu viteza si pozitia) nu pot fi calculate (sau altfel cunoscute) cu o precizie oricat de mare.

Cu toate acestea, cunoasterea unui element aleator, si proprietatea lui efectiva de a fi ireductibil sunt doua lucruri diferite. Practic, daca un singur eveniment din istoria Universului este aleator ireductibil, atunci nimic din ce urmeaza nu este determinat.

A doua ipoteza se refera la principiul propriu zis al liberului arbitru, sau ce anume pun in discutie. Prima definitie pe care o propun este dupa cum urmeaza:

O entitate A este inzestrata cu liber arbitru fundamental daca un observator R care are acces la oricate informatii observabile din punct de vedere fizic (al legilor naturii) si la un istoric exhaustiv al actiunilor entitatii A – ramane totusi incapabil sa determine cu oricata precizie actiunile viitoare ale entitatii A

.
Mai explicit – daca pot modela cu precizie fiecare neuron din capul unui om, ii pot cunoaste starea si toate starile anterioare: ei bine, pot oare ghici o stare viitoare de-a lui, si, mai interesant, ii pot induce o stare viitoare pe care o doresc? Evident, problema incepe cu un „daca” urias, de aceea, in practica ea devine – pot realiza o modelare stohastica a procesului de decizie din mintea unui om?
Daca omul ar fi inzestrat cu liber arbitru fundamental, ar insemna ca functionarea creierului sau contine un element aleator ireductibil, pentru orice observator posibil.
In realitate, fireste, este nevoie de mult mai putin pentru ca noi sa ne bucuram de libertatea cugetului. De ce? Pentru ca o entitate in masura sa analizeze in timp real un proces de complexitatea cognitiei – nu exista. Daca am asimila cognitia cu un process Markov (starea viitoare depinde doar de starea actuala), am constata ca o entitate in masura sa o analizeze in timp real – ei bine, tot nu exista. (Si e o problema foarte interesanta: data fiind o masina de stari de o anumita complexitate O, ce complexitate trebuie sa aiba o masina de stari care sa aiba ca scop modelarea exhaustiva a masinii de stari de complexitate O, cu si fara istoric?)
Totusi, analiza este doar algoritmul „brute force”. De fapt, cognitia, in mediul in care traim, este mult mai predictibila. De aceea, alaturandu-ma umil unor insi mai inteligenti precum Hume si Hobbes, consider ca determinismul nu exclude liberul arbitru. Consider ca liberul arbitru real este o proprietate cu valoare continua, comparabila intre doi indivizi distincti, care consta in complexitatea spatiului starilor, mai degraba decat in prezenta neintrerupta a unui element aleatoriu. Cu alte cuvinte, „despre X stiu foarte bine ce o sa faca in continuare: una dintre cele (practic) o infinitate de actiuni pe care le are la dispozitie, in virtutea spatiului starilor cognitiei lui”.
Cea de-a treia ipoteza pe care o pun in discutie este liberul arbitru in perspectiva divinitatii. In mod clar, in aceasta situatie nu mai poate fi vorba de liberul arbitru real, deoarece Dumnezeu este omniscient la un nivel universal. De asemenea, nu poate fi vorba nici de liberul arbitru fundamental, deoarece un element aleatoriu ireductibil este astfel apriori, inainte ca efectele lui sa devina reale – in timp ce Dumnezeu nu este grevat de aceasta granita. Din epistola catre Romani, Sf. Apostol Pavel: „nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?” – ceea ce ar insemna ca, desi actiunile noastre sunt generate in mod determinist prin Creatie, ne revine totusi responsabilitatea lor, prin urmare si libertatea de a le accepta sau a le refuza (ceea ce, in sine, e un paradox). Eu sustin, in aceasta a treia ipoteza, rationamentul lui Kierkegaard: nu poti separa vointa divina de bunatatea divina; astfel, ca entitate cu putere si bunatate infinita, Dumnezeu poate crea o fiinta libera fata de Sine, si ar avea toate motivele sa Isi doreasca acest lucru, daca acceptam ca libertatea este intr-adevar cel mai bun dar ce i se poate atribui unei fiinte.


4 Responses to “Liberul arbitru”


  1. 1 Cip
    Octombrie 23, 2010 la 8:28 pm

    Am dat din greseala peste acest blog dupa ce te-am citit in acelasi context ce l-ai mentionat in primul paragraf. Asta e primul articol pe care am apucat sa-l citesc. Cand ai inceput exemplul cu jocul de carti incepusem sa cred ca ma prind de idee, dar apoi ai dat-o iar in ics-i si i-greci cu care, desi sunt obisnuit(fiind la inginerie), nu am reusit sa-i urmaresc pana in miezul formulei. Dar in ultima fraza ai revenit cu picioarele pe pamant si am putut sa ma delectez cu acea informatie pe care imi facea placere sa o deduc si eu in dezbaterile orelor de filozofie din liceu. Ma intreb insa, nevazand inca nici un comentariu, nici aici, nici la vreo alte cateva articole, daca cititorii tai fac parte din aceeasi clasa in care iti tii tu discursurile. Daca da ar putea sa comenteze si ei cateva cuvinte prin care poate ar reusi sa traduca mare parte din ideile pe care le insiri si care, nu ma indoiesc, sunt geniale…(desi nu ma dumiresc oarecum de piatra-zen- acela fiind de drept primul articol pe care ti l-am citit)

  2. Octombrie 24, 2010 la 3:58 am

    Mi-ar face placere sa desenez mai explicit ics-ii si ii-greci daca imi spui care anume nu ti se par foarte clari.🙂
    Din nefericire habar nu am cine sunt cititorii mei, si te asigur ca in ce priveste filosofia, acest blog si http://deroude.wordpress.com sunt singurele clase in care imi tin discursurile.
    😀 Piatra zen – ca orice lucru zen, e facut sa insemne lucruri diverse pentru diversi observatori; printre altele, daca te duci la vreun spectacol de muzica clasica despre care s-a batut toba in prealabil, asa ca umple Sala Palatului din Bucuresti de exemplu, vei constata ca publicul (statistic vorbind), desi prefera Kiss FM in general, desi nu s-a prins ca magnificul solist a dat chix de cateva ori si desi oricum nu a inteles nimic special nici despre interpretare nici despre bucata muzicala in general, aplauda furtunos, cu chiote si „BRAVO”-uri. Si, mai exact, incepe sa aplaude cam pe ultimele 5-6 note, cum se face in general la concertele 3SE. (adica inainte ca pietroiul sa fie cu adevarat terminat, desi intre noi si ei, acest lucru e o notiune relativa).

  3. Octombrie 25, 2010 la 5:50 am

    Sunt curios care a fost contextul cre te-a facut sa te muti la tine pe blog…

  4. Octombrie 25, 2010 la 6:05 am

    Imi scapa numele (oricum nu i-as fi facut reclama aici, e adevarat). Un oarecare ins a postat niste injuraturi la mine pe blog, el fiind chipurile adanc patruns din punct de vedere religios. Dupa ce le-am cenzurat prompt, am constatat ca, spre deosebire de altii, el isi afisa propriul blog si adresa (langa injuraturi), fara sa se ascunda. Ca atare, urmand linkul am citit cateva articole si mi-a dat impresia ca nu e prost deloc, doar cocalar – ergo mi-am urmat imboldul crestin de a incerca sa-l fac mai bun, mai tolerant, exact la o discutie pe subiectul asta. Ca nu am reusit, sta dovada acest articol.😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Arhiva

Cele mai cautate


%d blogeri au apreciat asta: