06
Noi
14

A treia opțiune politică

De o vreme încoace m-am regăsit din ce în ce mai asaltat, mai subtil sau nu, de necesitatea de a alege politic – mai mult decât în situațiile anterioare, fie pentru că părerea mea a început să valoreze mai mult (cu vârsta, probabil), fie pentru că părerile celorlalți au început să valoreze mai puțin, fiind atât de zdrăngănitoare, false și peste tot.

Eu sunt (relativ convins) orientat către socialism, ideologic, anume către protecție socială, egalitatea accesului la educație, sănătate și piața muncii, implicarea masivă a statului în alegerea cursului optim al economiei, prin subvenții, facilități fiscale, investiții, chiar prin participare activă în piață. Arareori însă am regăsit în România acest gen de socialism. Din multe perspective, SUA este mai socialistă decât România. Iar asta e vina PSD și a precursorilor săi morali, mergând cu filiația până la FSN. Dar aș tinde să le iert acest derapaj, pentru că românii au căpătat o oarecare alergie la ideea de socialism, lucru normal în mare măsură, și prin urmare a fost de obicei nevoie să se îmbine măsurile de protecție socială (populare) cu cele de capitalism feroce (din nou, populare). Am păpat pe pâine privatizare fără să știm ce-i aia.

Însă, ideologic sau nu, iată-mă din nou în fața unei alegeri între două personaje care n-au niciun sens. Ponta versus Iohannis. Un loz cu șanse minime, dacă ar fi fost să pariezi acum un an. Personaje mult mai vocale, precum Crin Antonescu, evaporate înainte să atingă suprafața fierbinte. Două personaje din aceeași barcă, între care se adjudecau chiar tandemuri – cum ar fi ironia ca în cele din urmă să ajungă chiar în tandem: Iohannis președinte, Ponta prim ministru.

Însă revenind la jalba mea inițială, asaltul pare a se produce ca urmare a unui curent cât se poate de remarcabil din ultima vreme, conform căruia dacă ai IQ-ul măcar cât al unei muște, trebuie musai să votezi împotriva lui Ponta. Indiferent cine e celălalt: Iohannis, Băsescu, Vadim Tudor, Stalin, Dracu, sau Iliescu. Nu, pardon, Dracu da, Iliescu nu, pentru că Iliescu este mentorul lui Ponta. În particular fie spus, Iliescu este încă o pagină benignă în istoria noastră, din moment ce nimeni nu a condamnat în justiție faptele lui, iar jaful generalizat din vremea guvernelor din mandatele lui a rămas, în general, nepedepsit (și cu siguranță nerecuperat).

Cât despre curentul de care mă plângeam, este remarcabil, zic, ca și efort de PR: practic Ponta, fără să fie o lichea cu totul și cu totul specială, s-a ales cu câteva tinichele zglobii de coadă prin simpla lor repetare: în primul rând e mincinos și plagiator. Probabil la fel ca trei sferturi din scena politică, în particular din zona celor care se laudă cu bacalaureatul. Apoi numele și poreclele: în vremea republicii romane când cognomen a fost inventat, performanțele au fost probabil incomparabil mai șterse. Și parole d’honeur, personje s-au perindat în istoria recentă a României care ar fi meritat mai degrabă porecle. Numele meu favorit este Mickey Mouse (deși mărturisesc că mă enerva personajul), dar Dottore și mult mai rafinatul și intelectualul Puie Monta vin îndeaproape.

Practic, în virtutea acestui curent, tot ce trebuie să facă opoziția pentru a-l învinge acum pe Monta, ptiu, Ponta, este să producă un oarecare fără prea mult istoric, relativ articulat și dispus să își asume un mandat de purtător de cuvânt al grupului de interese care l-a creat. Nu e nevoie să aibă vreo platformă, vreo orientare politică sau etică, vreo imagine deosebită sau vreun scop în viață. Nu e nevoie să fie român. Uneori mă întreb dacă împotriva lui Ponta se putea candida și prin corespondență, sau era strict necesar ca personajul respectiv să facă act de prezență.

Dar ca să nu înșel cititorul, să exprim totuși această a treia opțiune politică. Pentru cei care au citit ‘minority report’ de Philip K Dick, s-ar putea ca aceasta să fie mult mai ușor de înțeles. Practic, în momentul acesta, opțiunile, statistic vorbind, sunt «votez cu Ponta pentru că sunt idiot» sau «votez cu Iohannis pentru că votez împotriva lui Ponta». Iar eu cred de fapt că rezultatul e același. Posibil, dar nu evident, cu o clientelă diferită. Ei bine, exact în momentul în care eram pe cale să îl votez pe Ponta din pură frondă, adăugându-mă la cei aproximativ 15% din electoratul lui care au studii superioare (probabil și aceia cu note mici), mi-am dat seama că mi-aș contrazice propria teză, anume că e fix același lucru. Un fel de catch 22: dacă e același lucru și votez Ponta, înseamnă că de fapt eu nu cred că e același lucru, pentru că dacă aș crede, aș vota cu Iohannis. Deci, votez cu Iohannis. Pentru că e același lucru și intenționez ca prin votul meu să păstrez integritatea acestei teze.


0 Responses to “A treia opțiune politică”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Arhiva

Cele mai cautate


%d blogeri au apreciat asta: