Crazy mof’cker with a soft spot for Devils
„A curse upon this poison of a world
Who’s turning sand to rain and mothers into gaolers!”,
– a little voice said in the dim light of a dream.
And with a white reflection, she was gone,
Leaving alone the dreamer in his cradle,
As blind and blissful as before.
(mai mult…)
Am avut ocazia de curand sa discut, intr-un context mai degraba prozelit, despre ideea de liber arbitru. Ca in oricare cerc cu adanci convingeri (in paranteza fie spus, mi se pare ca orice comunitate cu adanci convingeri sfarseste prin a deveni un cerc), am avut la un moment dat sentimentul ca ma … err … invart :D. De aceea am decis sa mut subiectul intr-un mediu in care sa nu mai sufere, bietul, de claustrofobie – in speta aici.
As vrea sa formulez mai intai cateva ipoteze de lucru (pe care, desigur, le puteti pune in disuctie dupa bunul plac al domniilor voastre, atata vreme cat va faceti intelesi).
Prima ipoteza se refera la elementul aleator ireductibil. O scurta explicatie pentru non-fizicieni: sa presupunem ca amesteci un pachet de carti de joc si ne apucam sa jucam macao. Pentru noi, cartile sunt amestecate suficient de bine incat e imposibil sa ghicim ce o sa tragem din pachet si ce o sa traga adversarii. De altfel, prin conventie, nici nu incercam. Daca insa am incerca si am fi inzestrati cu suficienta dexteritate perceptiva, am putea deduce cu oricata precizie ordinea cartilor, stiind ordinea lor initiala si observand miscarile celui care le amesteca. Cu alte cuvinte, acest element aleator este reductibil la elemente ne-aleatoare. Functia RAND() din Excel returneaza rezultatul unei functii matematice care ia ca argument milisecunda din secunda respectiva la care s-a executat. Cam ca la zisul literelor in gand, la Fazan. Deci, daca stii functia matematica folosita de Excel si milisecunda in care vei executa RAND(), poti sti cu oricata precizie rezultatul ei – facand-o si pe ea reductibila. Nu este clar daca exista in Univers elemente aleatoare ireductibile, dar cu siguranta exista elemente aleatoare ireductibile pentru orice observator posibil. E putin paradoxal, e adevarat, dupa cum a fost de parere (printre altii) si Erwin Schrodinger (probabil vehement contestat de pisica domniei sale). Rationamentul decurge in mare masura din principiul incertitudinii, formulat de Werner Heisenberg, conform caruia anumite perechi de proprietati fizice ale unei particule (de exemplu viteza si pozitia) nu pot fi calculate (sau altfel cunoscute) cu o precizie oricat de mare.
(mai mult…)
Intr-o discutie recenta, in jurul diverselor subiecte actuale si trecute din istoria si politica lumii – mi s-a solicitat sa-mi aleg o tara, drept model pentru a mea. Am ezitat o clipa – recunosc – timp in care, un gand paralel a facut ezitarea sa treaca: de unde incepe nevoia unui model national?
Oamenii, ca indivizi, isi cauta adesea modele selective – sa driblez ca Ronaldinho, sa fiu bogat ca Bill Gates, sa fiu puternic ca Stallone, sa dansez ca Naveira, sa cant ca Justin Timberlake … pentru ca e modalitatea predilecta a noastra de a invata, intotdeauna incepem cu „sa vorbesc ca mama”. Dar, in mod relativ firesc, ne putem feri de a extremiza modelele selective. Evitam de exemplu sa alegem modele selective unice. As vrea sa dansez ca Naveira, dar si ca Chicho. Evitam sa transformam modelele selective in modele generale. As vrea sa fiu bogat ca Bill Gates, dar adeziunea mea se opreste acolo – n-as purta ochelari ca ai lui. Motivul pentru care ne ferim de aceste extremizari este ca natura ne-a inzestrat cu tendinta de a ne proteja diversitatea, originalitatea – si ca urmare a tendintei generale, celor care deviaza de la ea – si se cred bunaoara Napoleon – le zicem nebuni.
In orice caz, nevoia de a avea un model selectiv decurge din constientizarea unei inferioritati. Naveira danseaza mult mai bine, deci as vrea sa invat de la el. Nevoia de a extremiza un model selectiv, pe de alta parte, decurge dintr-un complex de inferioritate, dintr-o frustrare acuta. Primul simptom este efectul de halo: Napoleon este inalt, puternic, canta si danseaza divin, cunoaste fizica cuantica si nu se gadila. Napoleon nu a fost invins de fapt, ci a iesit la pensie.
(mai mult…)
Imi permit sa-mi incep expunerea printr-o delimitare personala de practica politica, in general. De asemenea, mi-as dori sa primesc ajutor in aceasta discutie (de oricare parte a ei) de la cei care cunosc sau sunt in diverse moduri implicati in studiul stiintei politice.
Principiul majoritatii educate: Deciziile legate de modificari esentiale ale legislatiei (e.g. Constitutia), precum si alegerea functionarilor de rang inalt, din legislativ si/sau executiv (e.g. Parlament, Presedinte) ar trebui luate prin votul majoritar al unui grup electiv cu o educatie politica, administrativa si legislativa minima, certificata.
A fi „underground” e universal. Oricat ai fi de aliniat opusului lui „underground”, in speta „mainstream”, ai un cotlon ascuns in care esti „underground”. Ceva cu care te mandresti, de regula doar fata de tine, sau, cu un efort de impartasire, doar fata de un grup foarte, foarte mic de oameni; sau mai mare; sau, cu oarecare larghete, oricine are timp sa te asculte. Si in functie de aceasta particularitate a sa, elitismul, orice „underground” tinde sa se indrepte, incet, incet, spre suprafata. Pe de o parte este, fireste, legea lui Arhimede. Pe de alta parte este ceva din natura umana, vecin (de sus) cu obisnuinta si ruda indepartata cu evolutia.
Ca sa arunc iute si un exemplu, mai intai femeile nu fumeaza punct. Decat cand nu le vede nimeni, nu ca le place, ci ca e interzis, insa fac repede gargara cu apa cu trandafiri dupa. Apoi curvele fumeaza, pentru ca oricum sunt asimilate unor indeletniciri considerate scandaloase, intr-o masura comparabila cu fumatul. Apoi avantgardistele fumeaza, ca sa adauge preocuparilor lor mult mai normale la cap (e.g. votul universal) unele agresive, sau ostentative, de dragul de a atrage privirea. Apoi majoritatea femeilor fumeaza, daca nu cumva au dificultati in a se marita sau sunt de familie si nu pot fi vazute facand ce face toata lumea. In sfarsit, fumatul e „mainstream” printre femei, nu e o surpriza nici fumatul nici non-fumatul.
Si acum despre dansul in Bucuresti. Mainstream e ce se aude la radio. Underground e dans sportiv, dans popular, tango, salsa, manelism, hip hop, break dance, street dance si, cu permisiunea (semantica) a celor implicati, pogo.
Tango. Una dintre cele mai mari comunitati underground din Bucuresti, cu minime pretentii de exclusivism, insa clar delimitat de mainstream. Si, desi comunitatea de tango din Bucuresti este in stagiul (perpetuu) de „majoritatea femeilor fumeaza”, ieri am descoperit ca exista un underground ascuns chiar in sanul comunitatii – un under-underground. Un fel de „unele femei fumeaza trabuc”. Adica, foarte probabil, am descoperit singurul cuib elitist dintr-o civilizatie relaxata. Imaginati-va emotia naturalistului, a exploratorului. Emotia lui Magellan. Apoi – a lui Freud.
Am ales una dintre cele mai ample grupuri de tango din Bucuresti, am cautat programul lectiilor lor, am ales o data convenabila, am luat o cina agreabila prin preajma, ne-am prezentat, ne-am legat tacticos sireturile la pantofii „portenos”, am zambit prietenos la gazde, am ignorat privirile speriate ale participantilor, de crestini ascunsi in grote, la vederea unei cohorte romane – si am dat sa ne prezentam (mai mult de forma, pentru ca ne mai stiam de ici de colo). Apoi ni s-a explicat oarecum abrupt ca acel grup nu este, cum sa zic, public. E pentru avansati. Nu ne-am lasat pacaliti de semantica, acel grup era pentru zei, pentru ca nimeni nu ne intrebase daca noi consideram ca, dupa regulile bunului simt, suntem comparabili sau nu (cu ei, cu Roger Federer, Lionel Messi sau Gustavo Naveira). Si stiindu-i si pe ei ca fiind integri si sinceri, am eliminat din start motivele atat de dragi scriitorilor francezi, anume vanitatea, trufia, sau secretomania. Astfel am ajuns la concluzia mea ferma – la descoperirea mea plina de emotie: un cuib elitist de tango. Un cuib care nu spune nimic nimanui, se afiseaza moderat, pentru a nu parea secret, insa la care ajungi doar din intamplare, o sansa infima si atat de pretioasa. Si asta este lucrul absolut genial, ca la prima vedere e un underground public, ceva la ordinea zilei, poate doar putin bizar – cand de fapt, in deplina vedere, e o ascunzatoare de zei.
E adevarat ca nu prea ai ce vedea. Daca nu esti zeu. 😛
Having been recently confronted with a problem of humility – in terms of being or not being the only intelligent life form in the Universe, I spent a few minutes contemplating the issue, before realizing I own a hopelessly small amount of information on the subject. Several hours of data mining later, my only achievement was to understand precisely how small my amount of information really was. Therefore, I will attempt to synthesise the matter and point out the variables I am missing, in the event someone can be of some scientific assistance.
According to the information we have, the Universe has begun its expansion around 13 billion years ago.
10 billions of years ago, the first Population I stars appeared, along with the probability to have solar systems, thus planets, thus organic life.
Variable 1: is it chemically possible to obtain the level of complexity of carbon based substances with other elements? Is it viable?
The Milky Way took some 3.4 billion years to form.
Variable 2: is it possible for a star with a solar system to evolve unperturbed while being mechanically aggregated in a formation such as a galaxy?
The Sun appeared around 4.6 billions of years ago.
Now, apparently, the life span of a star in the Sun’s class varies greatly, as a function of its size, composition, galactic mechanics and the probability of interaction with other objects. The Sun, for instance, took about 1.5 billion years to cook some life on Earth and should take about another 4.5 billion years to scorch it – if all goes well, that is.
To have life evolve from zero to what it is now, it took Earth about 3.7 billions of years, of which the design and engineering of our species represents only the last 500,000 years or so.
Variable 3: are we lucky? Was this a very fortunate or a very lazy rate of evolution? – because it took us say 3.6 billion years to guess the correct DNA, 300,000 years to make fire, 190.000 to write, another couple of thousand to invent electricity and a year or so to change the LCD-s into LED TVs at half price.
Coming back to galaxy time – astronomically speaking, a intelligent species would have under one billion years to figure out a way of leaving their rock, then about another billion and a half to figure out a way to travel through the galaxy. One should ponder that against the probability of a solar system or star catastrophe.
Variable 4: does physics allow that at all?
and
Variable 5: can life itself remain regenerative for that long?
The point is that all we have experienced so far is a fulminating race of advancement, despite what we consider today humongous errors in judgement across history. By our own means we can theoretically leave our rock, but we have practically nowhere to go. We travel too slowly to consider candidate destinations in the galaxy. However, this situation has improved so dramatically over the past century that anyone who mentions the word „impossible” is automatically a retrograde.
In conclusion: our competition in the Universe should be within the Population I stars who emerged some 6.5 billion years ago. All things being equal, they have a maximum 2 billion years ahead of us.
Variable 6: What is the statistical age of an intelligent race?
That is perhaps the most important question of all. Without being intelligent, Earth races don’t have a particularly high tendency to survive. They are occasionally recycled through evolution. How about intelligent races? – because humans seem to have got it in their heads that the only things that can put an end to them is bound to put an end to life altogether. So, is it fair to assume that intelligent races are virtually immortal, as far as the Universe goes?
Imi exprimasem la un moment dat opinia ca gravitatea pacatului trebuie sa depinda de constientizarea lui de catre pacatos. Ignoranta este o scuza valida pentru pacat, cu alte cuvinte. Am reconsiderat aceasta opinie, pentru ca o consider mult prea complicata pentru a nu merita propria ei discutie.
Pozitia la care am ajuns este dupa cum urmeaza.
Exista doua soiuri de pacate: pacate impotriva normelor si pacate impotriva principiilor. Ignoranta este o scuza doar in cazul primei categorii.
Precum albinele-ntr-un stup
Ce mii de căi își întretaie
Pe ale cosmosului spire –
Mai cu uimire
Mai cu așteptare
Doi viermi orbi se-ntâlniră
De prima oară, într-un trup.
Se salutară,
Zece metri sub pământ,
Și, rămânând să-și poarte
Cordiale sentimente,
Purceseră, pe nevăzute filamente,
Să roadă mai departe
Ale-omului rămase
Oase.
Dar și ce-i de-unii ne’nsemnat
E-n taină de alții urmat.
Și astfel, firul nevăzut
E pentr-un vierme binele din om,
În timp ce răul, mut, drept călăuză,
Îi luminează calea viermelui cel’lalt.
Și nu trecu un milimetru
Din soarta ce le-a hărăzit-o
Stăpânul, viermilor de-oriunde –
Că, fără veste,
Cei doi viermi se regăsiră.
Trecură iute și-și urară,
Pe mai departe galerii ușoare și rotunde
Prin osul lui, celui ce nu mai este.
Și-apoi, din nou, un milimetru mai-năuntru
În trup, cei doi trecură iar atât de-aproape
Încât pentru o clipă (-n timpul lor)
Firimitura ce-o aveau-nainte
Păru incerta. Și, de frică
Să nu le fie-amară, ori fierbinte –
O ocoliră fără-o vorbă-n plus.
Și-așa, din milimetru-n milimetru,
Cu filigran mărunt,
Se-ntrețesea, sortit să n-aiba margini,
Prin osul pieritor al neființei –
Drumul șerpuitor
Al cunoștinței binelui și răului.
Și în curând,
Tot încercând orbește
Să se despartă, cei doi viermi
Au înghețat, răpuși,
În mijlocul substanței crude și incerte.
De-un trup de om, de-atunci, un vierme nu se-atinge
Decât dacă distinge binele și răul
Și-n sine pe-ambele le poartă
Una de-o toartă, alta de-altă toartă –
În mod egal să-i lumineze hăul
De sub pământ.
I am not a green radical, by any means. I am relaxed about the fate of the Earth and hardly concerned about the fate of human society. The former is far beyond our comprehension and the latter is far beneath my common interest. If you add consciousness and intentionality to a flu virus, and scale the organism it invades to the size of our planet, I think you get a good picture of what we are. The likely difference is that a flu virus with consciousness might turn vegetarian. We won’t. So, while we are likely to last but a week in Earth’s time, before we are extinct and it moves on, starts dating again – we are really not a society whose fate is worth a second thought.
That being said, I would like to motivate firstly my current state of pessimistic anger by the results of the Copenhagen meeting last week and secondly my title – by the fact that I sincerely believe that if at some point our society will end, it will owe it to colonialism.
Just like Troy. But reversed.
(mai mult…)
Night 2 – another fine night for a driver. It was raining hard and it didn’t seem to stop. Three men got in the car near the passageway under the Aumonja Square. They were dressed almost the same, in dark overcoats, nearly dry, with gray hats and fine glasses, white ties and white gloves. They crowded in the back – left the front seat unoccupied. They just stood still there for awhile and then I asked „So… where to? … … Sir?” I looked at the one in the middle and he answered: „My name is Miny Kynes-Sephire. I am afraid I am not the one who decided this trip, so you will need to ask my brothers, Sir.” At that point, with a smile, I asked myself what would a normal cabby do. But I decided to play along. „Very well – you Sir? Can you tell me your destination?” And he answered just as promptly and politely: „My name is Meeny Kynes-Sephire. Our destination is Glasgow, Queen’s Park 1926, September 2nd, before sundown.” With a reflex raised eyebrow, I replied – „Could you elaborate on that, Sir?”
(mai mult…)
Bezdomny's Psikhushka 